"Piața auto din România o calific drept catastrofală. A avut o involuție — și nu mă feresc de cuvinte care pot să deranjeze — de la 315.000 de automobile în 2007, la o cădere de 68.000 în 2013. Cei doi producători de automobile — Dacia Renault și Ford — au vândut în România anului 2013 doar 20.000 de automobile dintr-o producție totală de 410.000 de unități.
Matematic, asta înseamnă 5% din total, deci aproape că n-au vândut nimic. În același an 2013, s-au importat 221.000 de automobile second-hand — și vorbim despre o situație catastrofală, care nu mai poate continua. Practic, la un automobil nou vândut în România, s-au adus 11 automobile second-hand.
Producția de automobile ușoare în România a ajuns, de la un volum total de 241.000 unități, în 2007, la peste 410.000 în 2013', a spus Stroe, în cadrul unui atelier de specialitate organizat la Forumul de afaceri "Franța — Europa de Sud-Est'.
În ceea ce privește exporturile, reprezentantul Dacia a menționat că lucrurile au stat foarte bine, în top figurând Franța, Germania și Algeria.