Antena 3 CNN Economic Auto Se schimbă tot ce știai despre Uber! Ce se va întâmpla cu șoferii

Se schimbă tot ce știai despre Uber! Ce se va întâmpla cu șoferii

1 minut de citit Publicat la 23:26 20 Noi 2017 Modificat la 23:26 20 Noi 2017
o_1bvdl55asjst1qbe15hm23i4dv8.jpg
foto: Pixabay.com

Serviciul de rezervări de automobile Uber intenţionează să cumpere până la 24.000 de automobile autonome de la constructorul auto suedez Volvo Car Corp., acord care marchează tranziţia Uber de la o aplicaţie utilizată pentru chemarea unui taxi la cea de proprietar şi operator al unei flote de automobile, informează Reuters.

Volvo, companie controlată de grupul chinez Geely, a precizat luni că va furniza Uber modelul său XC90 SUV echipat cu tehnologie fără şofer, în conformitate cu un acord care se va întinde pe perioada 2019 - 2021. Un purtător de cuvânt de la Volvo a precizat că acordul include până la 24.000 de automobile.

Dacă Uber va cumpăra toate cele 24.000 de automobile, aceasta va fi de departe cea mai mare comandă primită de Volvo şi cea mai mare vânzare înregistrată până acum în industria vehiculelor autonome, oferind Uber prima sa flotă comercială de vehicule.

Uber a testat un prototip al automobilului autonom Volvo timp de mai mult de un an, în Tempe, Arizona, şi Pittsburgh.

"De la început, obiectivul nostru a fost să facem investiţii într-un vehicul care poate fi produs la scară largă", a declarat Jeff Miller, director de alianţe auto la Uber.

Teoretic, automobilele autonome vor fi disponibile prin aplicaţia Uber pentru a prelua pasagerii fără un şofer.

"Doar atunci când elimini operatorul vehiculului din ecuaţie devine o afacere profitabilă", a spus Jeff Miller.

Cele două companii nu au dezvăluit detaliile finanaciare ale tranzacţiei, care va fi o nouă investiţie semnificativă pentru Uber, companie care înregistrează pierderi de peste 600 milioane de dolari pe trimestru şi, totodată, o schimbare semnificativă a modului de business al Uber, companie care până acum s-a bazat pe şoferii dispuşi să îşi închirieze şi să îşi întreţină propriile automobile.

Acordul se bazează pe alianţa dintre Volvo şi Uber, anunţată anul trecut, alianţă concentrată pe designul şi finanţarea automobilelor autonome, care necesită diferite sisteme şi senzori de direcţie şi frânare.

"Am beneficiat de susţinere la dezvoltarea acestui automobil. Este de asemenea un important acord comercial", a apreciat directorul general de la Volvo Cars, Hakan Samuelsson.

Potrivit acestuia automobilele autonome ce vor fi livrate Uber vor fi produse la uzina Volvo de la Torslanda, Suedia, şi vor fi vândute la o marjă de profit similară cu cea obţinută de Volvo în cazul automobilelor comercializate prin reţeaua de dealeri.

În nod normal, un automobil modelul Volvo XC90 se comercializează la un preţ care porneşte de la 50.000 de dolari

×
Etichete: Uber Volvo
x close