Acțiunile Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, înregistrau marți la bursă un declin de 17,5%, la 110,20 euro, comparativ cu o scădere de 20% luni, după ce compania a anunțat provizioane de 6,5 miliarde de euro pentru a acoperi costurile legate de scandalul poluării, transmit
Bloomberg şi
Reuters.
Din cauza declinului acțiunilor, VW a pierdut luni aproximativ 15 miliarde de euro (16,9 miliarde de dolari) din capitalizarea de piață. În acest an, titlurile companiei au scăzut la bursă cu 41%.
Reprezentanții VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. 'Pentru a acoperi rechemările la service și alte eforturi necesare pentru a recâștiga încrederea clienților noștri, Volkswagen intenționează să constituie provizioane de aproximativ 6,5 miliarde de euro. Din cauza investigațiilor în derulare suma estimată ar putea fi modificată iar ținta de profit a grupului pentru 2015 va fi ajustată corespunzător', a anunțat marți compania germană.
Investigațiile privind mașinile fabricate de Volkswagen au fost extinse în Coreea de Sud, Germania și Italia, în timp ce ministrul francez de Finanțe, Michel Sapin, a cerut o anchetă la nivelul UE privind scandalul în care este implicat producătorul auto german, avertizând că și companiile auto franceze ar putea fi verificate. 'Deși ancheta ar urma să se concentreze pe activitatea Volkswagen, cred că, pentru a reasigura cetățenii, va trebui să verificăm și companiile auto franceze, dar nu am niciun motiv să cred că aceștia ar fi comis fraude', a apreciat oficialul francez.
Cei mai mari producători auto francezi, PSA Peugeot Citroen și Renault, nu vând mașini pe piața din SUA, dar aproximativ jumătate din vehiculele pe care le comercializează pe plan global au motoare diesel. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat că Renault ia în considerare efectuarea unor teste care să demonstreze că mașinile sale cu motoare diesel îndeplinesc standardele UE privind emisiile. Reprezentanții Peugeot au dat asigurări că firma respectă legislația în țările în care operează și standardele privind emisiile la mașinile sale diesel.
Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).