Antena 3 CNN Economic Auto Românii cumpără din ce în ce mai puţine maşini noi. Autoturismele second-hand achiziţionate sunt vechi de 10 ani

Românii cumpără din ce în ce mai puţine maşini noi. Autoturismele second-hand achiziţionate sunt vechi de 10 ani

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:03 18 Dec 2012 Modificat la 06:03 18 Dec 2012
Românii cumpără din ce în ce mai puţine maşini noi. Autoturismele second-hand achiziţionate sunt vechi de 10 ani
Românii cumpără din ce în ce mai puţine maşini noi. Vânzările au scăzut cu aproape un sfert, de la începutul anului. Datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile arată însă că românii preferă acum maşinile second - hand, majoritatea mai vechi de 10 ani.

Piaţa auto este tot mai afectată de criză. Vânzările de autoturisme noi au scăzut cu 25%, la aproape 67 de mii de unităţi.  Iar numărul vehiculelor comerciale s-a redus cu aproape 5%. Cele mai multe maşini noi au fost achiziţionate de firme: aproape 70% din totalul vânzarilor din acest an. 

În schimb, românii au cumpărat maşini second - hand: peste 156 de mii de autoturisme şi 39.000 de vehicule comerciale. Importurile de maşini au crescut simţitor: cu 82%, respectiv 43 la sută faţă de 2011.

Aşa se face că la fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse alte două rulate.  Mai grav este că peste 68 de mii de maşini, adică 44% din cele importate sunt mai vechi de zece ani. 

Chiar dacă piaţa auto a scăzut, marca românească de autoturisme s-a vândut cel mai bine. Dacia a avut 18 mii de unităţi vândute, fiind urmată de Volkswagen cu 7.500 de maşini şi de Skoda cu aproape 6.000 de unităţi.


×
x close