Antena 3 CNN Economic Auto Românii au cumpărat cu 50% mai puţine maşini faţă de anul trecut

Românii au cumpărat cu 50% mai puţine maşini faţă de anul trecut

<1 minut de citit Publicat la 11:24 12 Mai 2011 Modificat la 11:24 12 Mai 2011
Românii au cumpărat cu 50% mai puţine maşini faţă de anul trecut
Foto: Intact Images
Luna aprilie nu a fost una foarte bună pentru români. Cel puţin dacă e să ne uităm la numărul de maşini înmatriculate. Astfel, potrivit datelor furnizate de Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor, în aprilie au fost înmatriculate aproape 5.000 de maşini noi, în scădere cu 43,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Cele mai cumpărate maşini noi luna trecută au fost cele produse de Dacia, Volkswagen, Skoda, Renault şi Opel.

Românii nu s-au înghesuit să cumpere nici maşini vechi. Astfel, în aprilie, au fost înmatriculate 3.955 de autoturisme la mâna a doua, faţă de peste 12.000 câte au fost înmatriculate în aprilie 2010.

Cei care au cumpărat maşini second-hand s-au orientat mai ales spre Opel, Volkswagen, Ford, Skoda şi Audi.

Câte maşini noi au cumpărat românii

Dacia: 1.072 de unităţi
Volkswagen: 737 de unităţi
Skoda: 485 de unităţi
Renault: 461 de unităţi
Opel: 287 de unităţi

Cele mai căutate maşini second-hand

Opel: 918 de unităţi
Volkswagen: 806 de unităţi
Ford: 544 de unităţi
Skoda: 244 de unităţi
Audi: 194 de unităţi
 



×
x close