Conform publicaţiei lugojene Redeşteptarea, autorităţile locale sunt la curent cu intenţiile constructorului german, despre care susţin că s-au interesat de achiziţionarea unui teren din apropierea localităţii.
Consilierul liberal, Albin Gaidoş a declarat că "din surse neverificate încă, am aflat că producătorul bavarez BMW s-a arătat interesat de construirea unei fabrici la Lugoj. Pentru aceasta ar avea nevoie de 100 de hectare de teren, iar noi trebuie deja să ne orientăm spre aceste aspecte".
Primarul Lugojului, Francisc Boldea, a confirmat cele spuse de consilier, însă nu a dorit să ofere detalii. "Deocamdată nu am multe date. Discuţia este la un nivel de principiu şi nu am informaţii sau oferte concrete, de aceea nici nu am dat publicităţii această noutate", a declarat Boldea în şedinţa de consiliu.
În afară de zvonurile şi speculaţiile pornite de declaraţiile celor de la BMW, care au anunţat că doresc deschiderea unei noi fabrici pentru atingerea obiectivului de vânzare a două milioane de automobile pe an, faţă de doar 1,67 milioane din prezent, şi declaraţiile autorităţilor locale, nimic nu este confirmat sau infirmat pe canalele oficiale.
Dacă BMW ar veni în România, ţara noastră ar deveni un jucător important pentru industria auto în regiune, găzduind trei mari producători de maşini, Ford, Renault şi grupul bavarez.