Şi service-ul inaugurat odată cu showroom-ul Ferrari se bucură de succes, acesta fiind plin tot timpul, clienţii venind din întreaga ţară şi chiar din cele vecine, ca Ucraina sau Bulgaria. În ianuarie 2009, reprezentanţa Ferrari în România va aduce la noi în ţară şi noul model, California.
Cei care doresc să cumpere un astfel de bolid au această posibilitate de la începutul lunii mai când s-a deschis swowroom-ul celebrei mărci italiene. Sediul Forza Rossa, reprezentantul mărcii Ferrari în România, este amplasat în zona DN 1, în Otopeni, lângă Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În acelaşi loc sunt găzduite, de asemenea, un magazin Ferrari, birouri şi sediul clubului posesorilor de automobile Ferrari.
Preţul unui astfel de autoturism porneşte de la 144.500 euro (preţ Cip), pentru 430 Coupe, şi poate ajunge la 227.900 euro (preţ Cip), pentru Scaglietti One to One F1. Trebuie precizat şi faptul că, un drum de la Bucureşti până la Marea Neagră costă, la volanul unui Ferrari, de şase ori mai mult decât cu o maşină obişnuită.
Antena3.ro