Antena 3 CNN Economic Auto Reducerea poluării, laitmotivul Salonului Auto de la New York (GALERIE FOTO)

Reducerea poluării, laitmotivul Salonului Auto de la New York (GALERIE FOTO)

1 minut de citit Publicat la 17:54 20 Mar 2008 Modificat la 17:54 20 Mar 2008
Reducerea poluării, laitmotivul Salonului Auto de la New York <font color=red>(GALERIE FOTO)</font>
La New York se deschide vineri Salonul Internaţional de Automobile. Ediţia din acest an e axată pe reducerea poluării şi a consumului de benzină. Americanii au dispus, până nu de mult, de benzină ieftină din abundenţă şi s-au obişnuit cu vehicule mari şi puternice. Acum, lucrurile s-a schimbat. Petrolul e din ce în ce mai scump, dolarul s-a depreciat iar recesiunea bate la uşă.

FOTOGRAFII CONCEPT-CAR-URI ŞI MAŞINI HIBRIDE CARE VOR FI PREZENTATE LA NEW YORK

Marile firme de automobile s-au adaptat şi oferă tot felul de tehnologii alternative de propulsie, pe lângă tradiţionalele motoare Diesel sau pe benzină. Vizitatorii salonului din New York vor putea, astfel, să testeze maşini cu motoare electrice sau hibride, înzestrate cu celule de combustibil sau alte tipuri de baterii.

Experţii consideră că, în cele din urmă, una dintre aceste tehnologii se va impune şi va scoate din uz motoarele cu benzină. Salonul propune şi inovaţii mai îndrăzneţe. Un constructor a realizat o maşină-avion, cu aripi retractabile care-i permit să decoleze şi să se deplaseze prin aer la fel de uşor ca pe şosea.

Concernul Ford expune un nou prototip de taxi pentru New York, cu o înălţime de un metru şi 80 de centimetri, care-l face mult mai comod pentru pasageri, şi bineînţeles cu un consum redus.

Chiar şi bogaţii sunt interesaţi să-şi scadă cheltuielile cu benzina. Marca Lincoln le propune o limuzină dotată cu un sistem care descoperă, cu ajutorul satelitului, benzinăriile unde carburantul este cel mai ieftin.

sursa foto: autoshowny.com

Antena 3

×
x close