Cele două tronsoane de autostradă ar trebui să fie gata în 2 ani şi vor lega Cernavodă de Constanţa. O a treia porţiune, centura Constanţei, are termen de finalizare în 2012. Ministerul Transporturilor vrea să urgenteze însă lucrările, astfel încât totul să fie gata până în vara anului 2011.
Autorităţile au vrut să se asigure că termenele şi condiţiile convenite iniţial vor fi respectate, pentru acest lucru fiind introduse amenzi, dar şi posibilitatea rezilierii unilaterale.
Radu Berceanu a dat asigurări că promisiunea privind construcţia a peste 800 kilometri de autostradă până în 2012 va fi respectată.
În 2009 vor fi finalizaţi peste 70 de kilometri, dintre care 42 de kilometri din autostrada Braşov-Borş, pe tronsonul Câmpia Turzii - Gilău, şi mai mult de 30 din Bucureşti-Ploieşti.
Antena 3