Protestul a pornit de la o postare pe un forum privind felul în care ar putea şoferii să reacţioneze la scumpirile carburanţilor. Zeci de tineri şi-au luat "puşculiţele" cu mărunţiş, s-au dus în benzinării şi şi-au alimentat maşinile cu câte un litru de benzină pe care l-au achitat apoi numai cu monede de 10 şi 5 bani.
Astfel de proteste au avut loc atât în Capitală cât şi în alte oraşe din ţară. În urma acestora, în benzinării s-au format blocaje care au ţinut ore bune. Şoferii susţin că vor relua protestul şi în zilele următoare, atât în Bucureşti cât şi în ţară.
OMVPetrom a majorat marţi preţurile de referinţă cu 9 bani/litru la benzină şi cu 6 bani/litru la motorină. Astfel, cea mai ieftină benzină fără plumb - Premium 95 costă 4,88 lei, iar cea mai scumpă - OMV Carrera 100 a ajuns 5,68 lei/litru. Motorina Euro Diesel 5 este 4,77 lei.
Şi Rompetrol a crescut preţurile cu 6 bani/litru. Benzina Efix 95 costă 5,04 lei/litru, iar motorina Efix Diesel 4,98 lei/litru.
Protest la benzinării