Ninsoarea şi poleiul continuă să
creeze probleme în trafic. DN 7 a fost blocat mai multe ore
luni, în zona localităţii vâlcene Cornetu, din cauza
unui accident soldat cu doi morţi. Traficul se desfăşoară cu mare
dificultate şi în oraşe, în special pe străzile
secundare, care nu au fost curăţate. La Constanţa, o ambulanţă a
fost implicată într-un accident din cauza poleiului, iar la
Galaţi, peste 100 de persoane au ajuns la urgenţă după ce au
alunecat pe gheaţă.
Judeţul Galaţi
Gheţuşul a făcut victime în
mai multe cartiere din oraşul Galaţi. Zeci de persoane au ajuns la
Spitalul Clinic de Urgenţă, majoritatea cu mâni şi picioare
luxate sau chiar rupte.
Judeţul Vaslui
În această zonă a ţării
zăpada este cea care creează probleme, mai multe drumuri riscând
să fie închise.Ninge în continuu de trei zile în
Vaslui, iar drumarii de abia mai reuşesc să facă faţă zăpezii
abundente. Stratul de omăt atinge, în unele locuri chiar şi
un metru înălţime, din cauza vântului care suflă cu
peste 60 de kilometri pe oră.
Judeţul Prahova
În Ploieşti s-a înregistrat
un număr record de tamponări. Din cauza zăpezii şi a gheţuşului
de pe străzi, peste 80 de şoferi şi-au avariat maşinile. Într-o
intersecţie acoperită de zăpadă, fără material derapant pe jos,
după o ninsoare de 3 ore, mai multe maşini au derapat, iar un şofer
a intrat cu automobilul într-un stâlp.
Judeţul Argeş
În Piteşti, utilajele de
deszăpezire au acţionat doar pe străzile intens circulate.
Străzile secundare nu au fost curăţate, iar oamenii s-au plâns
că nu pot ieşi din cartiere.
Poliţiştii recomandă şoferilor să
circule cu prudenţă şi să îşi echipeze maşinile
corespunzător pentru iarnă.
Antena 3