Antena 3 CNN Economic Auto Porsche 911, generaţia 2011, este testat în Suedia (FOTO)

Porsche 911, generaţia 2011, este testat în Suedia (FOTO)

<1 minut de citit Publicat la 17:53 31 Ian 2010 Modificat la 17:53 31 Ian 2010
Porsche 911, generaţia 2011, este testat în Suedia (FOTO)
Viitoarea generaţie a modelului Porsche de succes, 911, (cunoscut şi ca 991 sau 998), este testată din greu în Suedia, pe vreme rece, transmite www.worldcarfans.com. Publicaţia a intrat şi în posesia unei serii de fotografii spion din timpul testelor. Deşi este serios camuflat se pot vedea totuşi unele detalii ale noii generaţii Porsche 911. Printre acestea se numără stopurile LED, foarte la modă în prezent. Forma consacrată deja de acest model pare, în linii mari, neschimbată în comparaţie cu versiunea actuală (997.5), doar semnalizatoarele laterale par ceva mai late.

Printre celelate elemente la care vor fi operate modificări se numără farurile, oglinzile laterale în stilul modelului Panamera, un nou ştergător pentru lunetă şi aripi mai proeminente la partea din spate. De asemenea, modelul 2011 ar putea fi un pic mai lung decât 997.



Motoarele vor fi şi ele uşor modificate, şi conectate la o cutie manuală cu şase rapoarte sau automată cu şapte trepte - Doppelkupplung (PDK). Ca şi la actualul 911, va fi disponibilă atât tracţiunea pentru roţile din spate cât şi cea integrală.

Antena3.ro

×
x close