Mai exact, datele statistice arată că de la începutul acestui an şi până în prezent, numărul morţilor înregistraţi în urma accidentelor de circulaţie a ajuns la 1416, adică cu 14,6% mai puţin comparativ cu perioada similară din anul precedent.
În accidentele rutiere din ultimele 24 de ore, 15 persoane au fost rănite grav şi nu a fost înregistrat nici un deces.
Principalele cauze care au dus la producerea celor 15 accidente au fost traversarea neregulamentară şi neacordarea priorităţii vehiculelor, potrivit dispeceratului Centrului Operaţional din IGPR.