Oraşul care poartă între zidurile sale miros de ceai. Povestea Dacioţilor la Baku, continuă

Aşa cum povestea Iulian, Baku are o parte veche, o parte nouă şi una construită de Uniunea Sovietică. Noi am stat în centrul vechi al oraşului. Sâmbătă, fiind zi de odihnă, atât pentru noi cât și pentru Miorița, ne-am plimbat pe străzile din orașul vechi, unde oamenii stau în căsuțe vechi și toți vecinii se cunosc.

Acolo am găsit magazine mai de cartier, cârciumioare. Pentru că oraşul este pe un deal, am luat-o în sus şi am văzut la un moment dat un magazin pe care era scris ceva în azeră – am înţeles mai târziu că scria dulciuri – şi am recunoscut Iran, Uzbekistan, Rusia, Turcia, Azerbaidjan. Când am intrat, am văzut pe doi pereţi numai cutii cu bomboane de toate felurile, din toate ţările din jur. Mai în spate era o altă zonă de rafturi, unde aveau ce vrei şi ce nu vrei în materie de fructe uscate: dude uscate, cel puţin zece feluri de curmale uscate, petale de trandafir uscate, mere, mere umplute cu prune, orice şi mai mult de atât. Interesant este că aveau şi borcane de dulceaţă făcută în casă: de nuci, de lămâiţe, de rodii mici. Patronul ne-a dat să gustăm din ce doream, aproape că nu mai voiam să ieşim din magazin.

Ne-am oprit la timp. Azerbaidjanul este prima ţară din cele în care am ajuns până acum unde euro este mai slab ca moneda naţională. Când am schimbat 20 de euro şi am primit numai 19 manaţi am rămas cam miraţi.

Ce-au mai făcut Dacioţii, aflaţi de pe www.freemioriţa.ro