Antena 3 CNN Economic Auto Oneşti. O ambulanţă care transporta două gravide, implicată într-un accident rutier

Oneşti. O ambulanţă care transporta două gravide, implicată într-un accident rutier

1 minut de citit Publicat la 08:28 02 Feb 2009 Modificat la 08:28 02 Feb 2009
Oneşti. O ambulanţă care transporta două gravide, implicată într-un accident rutier
O ambulanţă care transporta două femei însărcinate la Maternitatea din Oneşti s-a răsturnat duminică seară cu tot cu paciente. Şoferul spune i-a tăiat calea un începător, deşi ambulanţa avea sirenele pornite. În schimb, şoferul din maşina mică jură că salvarea nu avea nici semnalele luminoase, nici pe cele acustice în funcţiune. Cu câteva ore mai devreme de acest incident, o altă ambulanţă, tot în misiune, s-a răsturnat pe un drum din Gorj.
Autosanitara are se îndrepta către maternitatea din Oneşti transporta două paciente însărcinate, iar una dintre ele intrase deja în travaliu.
Dr. Adrian Colibara, putrtătorul de cuvânt al serviciului de ambulanţă Bacău, a declarat: Asistenta medicală a autorizat şoferul să folosească semnalele speciale pentru a ajunge într-un timp cât mai scurt la spital."
Şoferul maşinii implicate în accident susţine că nu conducea cu viteza. Aveam numai 40 la oră, nu aveam mai mult. Am văzut că aveam 12 secunde verde la semafor şi am zis să trec. Şi în mijlocul intersecţiei mi-a apărut salvarea. N-avea nici semnale luminoase, nici nimic." susţine şoferul.
După impactul cu maşina, ambulanţa s-a răsturnat. În câteva clipe, asistenta şi cele două paciente au fost preluate de alte echipaje. Din fericire, fără răni grave. Iar femeia care intrase în travaliu a reuşit să nască la Maternitate.
Nu este singurul incident de acest fel. Cu câteva ore mai devreme, o altă ambulanţă fusese implicată într-un accident rutier. S-a întîmplat în localitatea gorjeană Scoarţa. Unde, se pare, că o maşină a executat o manevră fără să se asigure.
Observator

×
x close