O maşină, aparţinând Ambasadei Austriei la Bucureşti, a provocat un accident mortal pe Şoseaua Kiseleff din Capitală. O tânără de 22 de ani a încercat să traverseze strada pe trecerea de pietoni din faţa Ministerului Culturii. Trecerea este prevăzută şi cu un semafor, care funcţiona pe poziţia ?intermitent?. Maşina, condusă de un director general din cadrul ambasadei, circula cu viteză pe prima bandă a carosabilului şi nu a mai avut timp să frâneze, pentru a evita producerea unui accident.
În urma impactului produs, fata a fost aruncată aproximativ 20 de metri şi a murit pe loc. Ea mai era însoţită de o tânără, care a scăpat cu viaţă deoarece se afla la câţiva paşi în faţă şi a avut timp să se ferească. Martorii oculari spun că maşina, condusă de diplomatul austriac, avea viteză mare, iar şoferul nu a avut intenţia de a frâna, în apropierea trecerii de pietoni. Reprezentanţi ai poliţiei au declarat că din primele cercetări rezultă că autoturismul avea o viteză de aproximativ 120 ? 130 km/h.
Accidentul s-a produs în acelaşi loc unde, în urmă cu un an, pe 27 martie, femeia de afaceri Anamaria Straus a accidentat mortal o studentă de origine basarabeană. Şoferiţa, care nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni, este în prezent judecată de Judecătoria Sectorului 1 pentru ucidere din culpă.
Antena3.ro