Numărul de autovehicule noi pentru pasageri înmatriculate în România, în noiembrie, a scăzut cu 53,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2007, de la 29.230 la 13.712 maşini. În ceea ce priveşte piaţa din statele UE, declinul pieţei auto a fost de 25,8%, de la 1,21 milioane la 904.500 de automobile.
Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primele 11 luni, ritmul de scădere a fost apropiat de media UE. Piaţa românească a autoturismelor s-a contractat cu 7,5%, de la 288.344 la 266.637 de maşini, în timp ce piaţa autovehiculelor pentru pasageri a scăzut cu 7,1% la nivelul UE în perioada ianuarie-noiembrie, de la 14.437.842 la 13.411.969 de automobile.
Antena3.ro