După un început de primăvară promiţător, iată că iarna a revenit în forţă. Începând de luni seară, sudul ţării se află sub incidenţa unei avertizări Cod Galben de ninsori şi viscol, valabilă până marţi seară, la ora 21:00.
În Capitală ninge de ore bune, iar situaţia nu dă semne că s-ar îmbunătăţi. În aceste condiţii, pe şosele se va depune, cel mai probabil, un strat de zăpadă îndeajuns de mare încât să dea peste cap circulaţia rutieră, aşa cum s-a întâmplat în fiecare lună a iarnii care, teoretic, tocmai s-a încheiat.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat comandamentul de iarnă pentru a pune la punct planul privind acţiunile de deszăpezire şi fluidizare a traficului rutier pentru a doua zi de ninsori.
Dacă aţi surprins imagini cu problemele apărute în trafic le puteţi încărca pe site-ul VideoNews.ro.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră se desfăşura fără dificultate în majoritatea zonelor din Capitală. În jurul orei 19:00, însă, traficul rutier a fost îngreunat pe mai multe artere, potrivit subcomisarului Daniel Piştea, de la Brigada de Poliţie Rutieră. Acesta le-a recomandat şoferilor ca mâine dimineaţă să plece de acasă cu circa un sfert de oră mai devreme decât de obiciei astfel încât să aibă timp să-şi pregătească maşinile pentru condiţiile de drum.
Deşi, potrivit centrului Infotrafic, mai multe drumuri din ţară sunt acoperite cu zăpadă, până acum nu au fost raportate foarte multe ambuteiaje. Situaţia se poate schimba, însă, de la o oră la alta, astfel că şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă şi să se intereseze asupra stării carosabile înainte de a porni la drum.
DRUMURI NAŢIONALE ACOPERITE CU ZĂPADĂ- Judeţul Teleorman Crangu, Piatra, Rosiorii de Vede, Zimnicea - zăpadă de circa 1cm
- Judeţul ArgeşDN7C intre km 75-104, zăpadă 1-2 cm
- Judeţul Dolj DN6 intre km 185 - 222 Radomir - Craiova, zăpadă 1cm
DN55A intre km 40- 92 Bistret - Calafat, zăpadă 1cm
DN56 intre km 0 - 48 Craiova - Galicea Mare, zăpadă 1cm
- Judeţul Mehedinţi DN67D intre km 60 - 73 Godeanu - Valea Cernei, zăpadă 1- 2 cm
DN 67C km 16 - 34+200 Novaci - Ranca/GJ , zăpadă 1 - 3 cm
- Judeţul Hunedoara DN7A intre km 91 - 105 Groapa Seaca - Petrosani, zăpadă 1- 4 cm
- Judeţul Vâlcea DN7A între km 40 - 63 Voineasa - Vidra, zăpadă 1-2 cm
între km 63 - 81 Vidra - Obarsia Lotrului, zăpadă 2-3 cm
- Judeţul Argeş/VâlceaDN7D între km 26 - 32 Poiana - limita jud. AG/VL, izolat zăpadă 1-2 cm
- Judeţul Oltcurat şi umed, izolat zăpadă sub 1 cm
- Judeţul Cluj DN1R la Belis, intre km 15-58, zăpadă 0-2cm
- Judeţul Bihor DN1H la Sinteu intre km 6-27, zăpadă 0-2 cm
- Judeţul Alba DN67C la Sugag intre km 79-102, zăpadă 0-2cm
DN1R la Scarisoara intre km 58-66 zăpadă 0-1cm
- Judeţul Covasna DN2D intre km 95-109 la Ojdula, zăpadă framantata 0-2 cm
DN13E intre km 73-82 Zagon-Barcani, zăpadă batatorita 2-3 cm
- Judeţul Sibiu DN7C intre km 130 - 139 Balea Cascada, zăpadă batatorita 1-2 cm
- Judeţul Harghita DN12C intre Km 9-32 Lacu Rosu, zăpadă framantata 1-2 cm
- Judeţul Suceava DN17 intre km 159-227, zăpadă framantata 0-1cm
DN17B, DN17, DN17A la Campulung Moldovenesc, zăpadă framantata 0-1cm
- Judeţul Vrancea partial umed cu portiuni de zăpadă pe DN2D intre km 83-95
Antena3.ro