Gigantul auto Volkswagen a decis să demareze propriul proiect de autovehicule low-cost cu preţuri pornind de la 8.500 de euro, păşind pe urmele concurentului Renault şi a mărcii acestuia Dacia, informează La Tribune. Vehiculele produse de Volkswagen vor fi comercializate din 2016 şi vor concura cu maşinile low-cost ale competitorilor din industria auto, modele care au înregistrat creşteri important în ultimii cinci ani, pe fondul crizei economice globale.
Într-un interviu acordat Der Spiegel, un purtător de cuvânt al Volkswagen a declarat că nemţii sunt interesaţi de producerea unei serii de maşini ieftine. Destinaţiile principale ar fi China, Rusia, America de Sud şi statele cu economii emergente.
Gama de maşini va pleca de la un preţ low-cost şi va concura mărcile de succes pe acest segment, Dacia şi Datsun.