Mitsubishi i-MiEV a fost apreciat pentru latura practică deoarece pune la dispoziţia pasagerilor patru locuri şi un portbagaj decent, autonomie suficientă şi un timpul scurt de încărcare a bateriilor. Producătorul susţine că maşina are o autonomie de 160 de kilometri atunci când este condusă în condiţii normale de trafic urban. Acumulatorii pot fi încărcaţi de la o priză trifazică 220V, 50kw, în proporţie de 80 la sută, în numai o jumătate de oră.
Motorul maşinii dezvoltă 47 kW, şi un cuplu maxim de 180Nm, disponibil aproape instantaneu - o caracteristică a motoarelor electrice. Conducătorul automobilului va putea opta între mai multe moduri de şofare: "distracţie maximă", "economie maximă" şi "maximum de energie regenerată". La interior, şoferul dispune de indicatoare pentru consumul de energie şi autonomie. Sistemul a fost dezvoltat special pentru acest automobil.
i-MiEV a fost lansat în Japonia în acest an şi este primul produs cu emisii zero dintr-o lungă listă. La Salonul Auto de la Tokyo, Mitsubishi va prezenta conceptul PX-MiEV, un viitor SUV hybrid alături de alte tehnologii ?verzi? ca versiunea ClearTec a modelului Colt, viitorul motor diesel Mitsubishi ce satisface normele de poluare Euro 5 plus transmisiile eficiente CVT şi TC-SST.
Înainte de lansarea Europeană din 2010, primele 25 de i-MiEV vor sosi în Marea Britanie în Noiembrie 2009 şi vor participa la un program special de teste ce se va desfăşura în West Midlands.
Antena3.ro