Antena 3 CNN Economic Auto Mercedes ar putea decide să investească în Serbia, nu în România

Mercedes ar putea decide să investească în Serbia, nu în România

1 minut de citit Publicat la 19:45 07 Mai 2008 Modificat la 19:45 07 Mai 2008
Mercedes ar putea decide să investească în Serbia, nu în România
După ce, la finele lunii ianuarie, oficiali ai Daimler au anunţat că grupul intenţionează să construiască o nouă fabrică pentru producţia de automobile Mercedes Benz în România sau în Polonia, ministrul sârb al Economiei, Mladan Dinkic, s-a întâlnit miercuri cu o delegaţie a companiei Mercedes.

Discuţiile s-au axat pe o posibilă investiţie greenfield, a producătorului auto german, în Serbia şi construcţia unei noi fabrici. În aprilie, surse din grupul german au declarat publicaţiei Handelsblatt că şi-au extins căutările şi în alte ţări din Europa de Est.

În cadrul întâlnirii dintre oficialii Mercedes şi ministrul sârb, s-a discutat şi despre posibilitatea unei cooperări strategice între Mercedes şi fabrica de camioane FAP din Proboj, conform unui comunicat al ministerului sârb.

Mercedes şi FAP au cooperat şi în trecut, şi, având în vedere acest lucru, ministrul sârb a sugerat crearea unui parteneriat strategic, după modelul investiţiilor mixte adoptate de companiile Zastava şi Fiat.

Dinkic susţine că Serbia poate oferi condiţii mai atractive investitorilor în sectorul auto, decât cele din România, Ungaria, Cehia sau Polonia. Ministrul sârb speră că, în viitorul apropiat, ţara sa va deveni un centru major al industriei de profil din sud-estul Europei.

Terenurile libere, cu acces la serviciile de utilităţi şi scutite de impozite, sunt principalele avantaje pe care le oferă Serbia investitorilor care doresc să construiască fabrici auto.

Mai mult, investitorii vor fi exceptaţi de la impozitul pe câştigurile de capital, precum şi de plata taxelor locale, pe o perioadă de zece ani. În acelaşi timp, pentru investiţiile de peste 200 milioane euro, care creează mai mult de 1000 de locuri de muncă, investitorii ar putea beneficia de ajutoare de stat.

Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, marţi, că Daimler va anunţa în termen de trei săptămâni dacă va alege sau nu România pentru amplasamentul viitoarei fabrici Mercedes, ţara noastră fiind "în cărţi".

Ţiriac s-a întâlnit săptămâna trecută cu Dieter Zetsche, directorul general al Daimler, care i-a confirmat interesul pentru România.

Antena3.ro

×
x close