Agenţii de la Poliţia de Frontieră mergeau la serviciu într-un microbuz privat. În dreptul satului de vacanţă Mraconia, de pe Drumul Naţional 57, într-o porţiune de drum îngust, un camion a lovit parapetul din beton şi din remorca acestuia mai mulţi buşteni au lovit microbuzul.
Şoferul camionului a scăpat fără nici o rană. Din microbuz, doar un singur agent, o femeie, a fost rănită. Ea a fost transportată la spitalul de urgenţă din Orşova.
Din cauza accidentului, Drumul Naţional 57 a fost blocat timp de aproape două ore.