Auto China 2010 a fost gazda pentru lansarea facelift-ului limuzinei Maybach 2011. Acesta este considerat de specialişti un ultim efort de resuscitare a brandului Maybach.
Divizia de lux a Daimler a vândut doar 200 de unităţi în 2009. Din această cauză se zvoneşte că brand-ul Maybach ar fi de vânzare. Se pare că producătorul chinez de automobile BYD ar fi făcut o ofertă în acest sens, însă cei de la Daimler au negat cu vehemenţă informaţiile.
Toate acestea indică, potrivit
www.worldcarfans.com, spre o posibilă închidere sau vânzarea Maybach. Iar facelift-ul modelelor Maybach prezentate confirmă aceste temeri, pentru că nu s-au făcut prea multe modificări la maşini.
Puterea este mai mare cu doar 18 cai ? doar la modelul S-trim - 630 CP (463 kW); se observă mici îmbunătăţiri la consumul de combustibil, în timp ce unităţile 57 şi 62 au rămas la fel în privinţa puterii. Acestea, plus noua bară frontală, luminile LED, grila redesenată şi alte mici retuşuri exterioare sunt modificările nu tocmai suficiente pentru împrospătarea şi revitalizarea brandului.
Printre celelalte schimbări se numără noile jante de 19 inch, pentru modelul standard, şi de 20 de inch pentru modelele S, şi o serie de noi opţiuni la interior. Rămâne de văzut ce se va alege de limuzinele Maybach, deşi prezentarea din China poate fi un indiciu în privinţa drumului pe care.-l va urma brand-ul de lux al Daimler.
Antena3.ro