Antena 3 CNN Economic Auto Mașinile chinezești invadează România. Prețurile sunt și cu 20% mai mici. Au, însă, și un dezavantaj major

Mașinile chinezești invadează România. Prețurile sunt și cu 20% mai mici. Au, însă, și un dezavantaj major

Ioana Coman
2 minute de citit Publicat la 18:31 20 Sep 2024 Modificat la 19:30 20 Sep 2024
masini
Șoselele din România încep să fie invadate de mașinile chinezești. Foto: Getty Images

Șoselele din România încep să fie invadate de mașinile chinezești. Anul acesta au fost puse în circulație de 18 ori mai multe autoturisme importate din China decât anul trecut. Cele mai vândute au fost cele pe benzină, dar vin puternic din spate şi cele electrice, pentru că prețurile lor sunt chiar și cu 20% mai mici decât unele mărci europene. O problemă însă o reprezintă livrearea unor piese de schimb, care poate durea și o lună.

Chinezii au început să apese accelerația și pe piața auto românească. Anul acesta au fost lansate mai multe branduri chinezești, iar prețurile avantajoase, uneori chiar și cu 20% mai mici decât unele mărci europene, au făcut ca vânzările să explodeze în România. Doar în primele 8 luni ale acestui an s-au pus în circulație peste 1.400 de mașini produse în China, de 18 ori mai multe decât anul trecut, arată datele APIA.

Dan Chitar - importator de mașini: Importurile au crescut din cauza raportului calitate-preț, dar și a tehnologiei moderne la zi. Mașinile electrice pleacă de la un preț de 31.000 de euro cu TVA inclus, cu diverse opțiuni instalate pe mașină, iar cele pe combustibil clasic pleacă de la 16.900 de euro TVA inclus.

Însă chiar dacă au prețuri mici de vânzare, piesele de schimb sunt destul de costisitoare. Mai mult de atât, ajung și greu la noi în țară.

Dan Barbu - proprietar service auto: Într-adevăr există o problemă în aprovizionarea de piese acum, piesele se livrează în termene lungi, undeva spre o lună. Diferențele pleacă de la costul pieselor, la manoperă sunt similare.

Chinezii au ajuns să dețină 11% din cota de piață a mașinilor electrice în Europa. Dacă în 2020 au importat doar puțin peste 21 de mii de mașini electrice în țările europene, în 2023, aproape un sfert din mașinile importate în Europa erau fabricate în China. Avantajul lor a fost că statul chinez subvenționează jumătate din producție, lucru care a făcut posibile preţurile mai mici.

Adrian Mitrea - jurnalist auto: Mărcile chinezești au această ambiție de a intra în Europa, implicit și în România. Și de aici încolo, cifrele vor fi doar în creștere o bună perioadă de timp până când se epuizează clienteala pe astfel de mașini.

Însă Comisia vrea acum să oprească trendul şi să majoreze taxele de import pentru mașinile electrice.

Dan Chitar - importator de mașini: Evident că asta a frânat și frânează în continuare afacerea pe mașini chinezești electrice, dar electricele nu reprezintă volumul de vânzări, ci cele pe benzină sau hibride.

Uniunea Europeană a impus taxe provizorii suplimentare de până la 38% la importurile de mașini electrice din China, iar săptămâna viitoare vor fi votate taxele finale aplicate.

×
Parteneri
x close