Modelul de maşină de curse, Honda Insight hibrid, a fost scoasă din campionatul Formula 1000, din cauză că este prea rapidă şi îi intimidează pe toţi ceilalţi participanţi, relatează
Green Report.
Automobilul a dominat primele trei curse din 2011, câştigând două şi ieşind pe a doua poziţie la a treia, aşa că proprietarii ei au fost rugaţi să se retragă din competiţie.
"Am fost un pic şocat când am primit telefonul, având în vedere că după şase ani de muncă grea am reuşit în sfârşit să avem parte de un pic de glorie. Dar înţeleg pe deplin perspectiva organizatorilor şi dorinţa lor de a-i mulţumi pe ceilalţi participanţi”, a declarat Paul Andrews, şeful echipei Oatek din Lancaster, care a realizat maşina.
Honda Insight foloseşte un sistem hibrid modificat cu un motor pe benzină şi unul electric, care îi oferă mai multă putere şi un consum mai bun, de 2, 35 l/100 km. Automobilul este unic în cursele auto, deoarece foloseşte o cutie automată CVT, dezvoltată de Bosch.