Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Vremea ploioasă îngreunează circulaţia rutieră în toată ţara

Infotrafic. Vremea ploioasă îngreunează circulaţia rutieră în toată ţara

<1 minut de citit Publicat la 09:03 14 Apr 2011 Modificat la 09:03 14 Apr 2011
Infotrafic. Vremea ploioasă îngreunează circulaţia rutieră în toată ţara
Foto: Intact Images
Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, astăzi va ploua pe arii relativ extinse iar în sudul Banatului, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată la starea carosabilului, să folosească luminile de întâlnire şi pe timp de zi, pe toate categoriile de drumuri, şi să mărească distanţa în mers între autovehicule, iar pietonilor să traverseze doar prin locurile amenajate şi numai după o atentă asigurare.

Pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti şi pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa plouă mărunt, valorile de trafic sunt reduse iar carosabilul este ud.

Vremea rea i-a dat de furca azi-noapte şi unui sofer din Bucureşti. El şi prietena lui au scapat cu viaţă, cu foarte mult noroc, după ce s-au răsturnat cu maşina peste podul de la intrarea pe DN 1.

Şoferul a pierdut controlul maşinii pentru că nu a ţinut cont că drumul e plin de apă, când a călcat pedala de acceleraţie.


×
Etichete: Infotrafic ploaie
x close