Drumul spre casă a unor tineri din Gorj s-a sfârşit violent, marţi noapte, într-un copac de la marginea drumului. Potrivit martorilor, maşina în care se aflau tinerii circula cu viteză foarte mare. Şoferul, un tânăr de 21 de ani, a murit pe loc.
În urma impactului puternic, maşina s-a rupt în două în jurul copacului. Treziţi din somn de bubuitura puternică, localnicii au încercat să acorde primul ajutor persoanelor aflate din maşină. Martorii povestesc că tânărul rănit s-a dat singur jos din autoturism.
Tinerii proveneau din aceeaşi localitate şi mai aveau câţiva metri până acasă. Acum, băiatul din dreapta va trebui va trebui să trăiască toată viaţa cu cea mai dură imagine în minte. El se află pe patul de spital, însă, medicii spun că e în afara oricărui pericol.
Antena3.ro