Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Un bărbat a plonjat cu maşina în lacul Fundeni, după ce a adormit la volan

Infotrafic. Un bărbat a plonjat cu maşina în lacul Fundeni, după ce a adormit la volan

<1 minut de citit Publicat la 08:23 27 Mar 2009 Modificat la 08:23 27 Mar 2009
Infotrafic. Un bărbat a plonjat cu maşina în lacul Fundeni, după ce a adormit la volan
Accident pe Şoseaua Fundeni din Capitală. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe şosea. Maşina s-a oprit în Lacul Fundeni, însă şoferul a reuşit să iasă la timp din ea şi a scăpat nevătămat. Bărbatul era singur în maşină şi spune că nu înţelege cum s-a putut întâmpla aşa ceva.

Două echipaje SMURD, o echipă de scafandri şi o maşină de la descarcerare au sosit imediat la faţa locului. Martorii spun că maşina avea viteză mare, iar şoferul a recunoscut că aţipise la volan.

Echipa de scafandri a reuşit să găsească autoturismul. În maşină nu se aflau alte persoane.

Sergent major Ionescu Alexandru a declarat: "Am fost solicitaţi să intervenim pentru scoaterea unei persoane dintr-un autoturism, din spusele martorilor ar fi fost surprins in maşină. Se pare că martorii s-au înşelat în privinţa asta. Împreună cu colegii mei am intrat in apă, am controlat maşina şi din fericire nu se afla nimeni în interiorul maşinii."

Deşi a scăpat cu viaţă, şoferul luxoasei maşini era foarte supărat deoarece nu ştia cum va reuşi să işi recupereze autoturismul de pe fundul lacului.

Antena 3

×
x close