Prima zăpadă căzută în judeţul Dâmboviţa a dat peste cap, marţi seară, traficul pe DN 71, în zona Cota 1.000. Ninsoarea i-a luat pe nepregătite atât pe şoferi, cât şi pe drumari. Peste 40 de autovehicule au rămas împotmolite în nămeţi ore în şir, până când drumarii au reuşit să deszăpezească drumul.
Ninsoarea căzută pe DN 71 a paralizat traficul între Târgovişte şi Sinaia. Zeci de şoferi au rămas blocaţi în nămeţi. Şoferii se plâng că angajaţii de la Drumuri au intervenit cu întârziere şi fără să aibă materiale antiderapante. De cealaltă parte, drumarii susţin că vinovaţi sunt chiar şoferii, pentru că nu aveau autovehicule dotate corespunzător pentru iarnă.
Poliţia Rutieră a interzis şoferilor fără echipament de iarnă să îşi continue drumul. Cei rămasi deja blocaţi au fost ajutaţi de jandarmi să îşi scoată maşinile din nămeţi. Trafic blocat şi în Mehedinţi, tot din cauza ninsorilor abundente. Omătul căzut a rupt copacii de pe marginea străzilor, dar şi cabluri de energie electrică.
Antena 3