Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN1, în judeţul Ilfov. Maşina condusă de o tânără a ajuns pe celălalt sens de mers şi a lovit, pe rând, două autoturisme. Niciuna dintre victime nu este în stare gravă.
Aproape de Săftica, femeia aflată la volan a intrat pe contrasens. A lovit un autoturism apoi s-a oprit într-un altul, în care se aflau alţi doi tineri, proaspăt căsătoriţi.
Una din victime, aflată pe bancheta din spate a autoturismului, a fost scoasă de echipa de la descarcerare. O altă femeie, care se afla în dreapta şoferului, a fost la rîndul ei rănită.
Circulaţia a fost oprită în zona accidentului pentru cercetări, însă a fost reluată în scurt timp.
Cele patru persoane rănite au fost transportate la spital, însă sunt acum în afara oricărui pericol, însă vor rămâne internate pentru că au numeroase fracturi. Şoferiţa care a provocat accidentul va fi cercetată pentru vătămare corporală.
Antena 3