Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Patru morţi şi 17 răniţi grav, în ultimele 24 de ore pe şoselele româneşti

Infotrafic. Patru morţi şi 17 răniţi grav, în ultimele 24 de ore pe şoselele româneşti

<1 minut de citit Publicat la 08:39 18 Mai 2010 Modificat la 08:39 18 Mai 2010
Infotrafic. Patru morţi şi 17 răniţi grav, în ultimele 24 de ore pe şoselele româneşti

Conducerea imprudentă şi nerespectarea regulilor de circulaţie provoacă tot mai multe accidente grave pe drumurile din România. Nu mai puţin de 19 accidente soldate cu morţi şi răniţi au avut loc la data de 17 mai, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Patru oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 17 au ajuns în stare gravă la spital. 14 dintre accidente au fost provocate de conducătorii auto, în timp ce pietonii au provocat 4 accidente grave.

Cele mai grave accidente, soldate cu morţi au avut loc în judeţele Argeş, Harghita, Hunedoara şi Suceava.

Principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor au fost traversarea neregulamentară, neatenţia în conducere şi viteza neadaptată ori excesivă.

Antena3.ro

×
x close