Un şofer din Zalău a fost atât de preocupat să apese pedala de acceleraţie exact când s-a schimbat culoarea din roşu în verde, încât nu a mai văzut că în intersecţie a intrat şi o ambulanţă aflată în misiune.
Ambulanţa în care se aflau şoferul şi o asistentă medicală urma să transfere un pacient de la un spital la altul. Se grăbea să ia bolnavul.
Într-o clipă, însă, la o intersecţie, şoferul ambulanţei s-a trezit cu un Logan în faţa lui. Maşina plecase cu mare grabă de la semafor.
În urma accidentului, asistenta medicală din ambulanţă a fost rănită şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Antena 3