Deşi au ajuns imediat la locul accidentului, membrii echipajului SMURD nu au putut face nimic pentru a salva viaţa bărbatului călcat pe trecerea de pietoni.
Un alt bărbat a murit azi-noapte pe bulevardul Poligrafiei din sectorul 1. Acesta a încercat să traverseze printr-un loc nepermis şi a fost lovit de o maşină. Bărbatul a murit în drum spre spital.
Poliţia continuă cercetările pentru a stabili împrejurăriele exacte în care s-au petrecut cele două accidente rutiere.
Alte 20 de accidente rutiere grave au avut loc, numai marţi, în judeţele Olt, Braşov şi Bacău. Patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma acestora, iar alte 20 au fost grav rănite. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, vinovaţi de aceste accidente au fost, în cele mai multe situaţii, conducătorii auto care nu au acordat prioritate sau nu au fost atenţi la volan.
Antena3.ro