Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Două femei au murit în Arad, după ce au fost lovite cu maşina de un şofer german (VIDEO)

Infotrafic. Două femei au murit în Arad, după ce au fost lovite cu maşina de un şofer german (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 08:44 16 Apr 2010 Modificat la 08:44 16 Apr 2010
Infotrafic. Două femei au murit în Arad, după ce au fost lovite cu maşina de un şofer german (VIDEO)

Două femei au murit joi seară pe Drumul Naţional 7, în judeţul Arad, după ce au fost lovite în plin de un şofer din Germania. Bărbatul spune că victimele i-au sărit pur şi simplu în faţă şi nu a mai putut face nimic să le evite. Poliţiştii încearcă să afle acum ce viteză avea în momentul producerii accidentului.

Accidentul s-a produs în localitatea Sâmbateni, pe Drumul Naţional 7. Femeile, una de 48 de ani şi cealaltă de 67, au încercat să travereze printr-un loc nepermis şi fără să se asigure.

Pe şosea nu au rămas urme de frânare, semn că bărbatul nu le-a văzut pe cele două femei care traversau. Acestea au fost aruncate de pe capota maşinii pe şosea.

Analizele au stabilit că şoferul, de naţionalitate germană, nu consumase alcool. Dacă ancheta va stabili că şoferul circula cu viteză legală în localitate, el nu va fi tras la răspundere.



Antena 3



×
Etichete: Infotrafic Arad
x close