Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Două accidente în lanţ, în care au fost implicate şapte maşini, pe DN 85

Infotrafic. Două accidente în lanţ, în care au fost implicate şapte maşini, pe DN 85

1 minut de citit Publicat la 09:10 20 Aug 2009 Modificat la 09:10 20 Aug 2009
Infotrafic. Două accidente în lanţ, în care au fost implicate şapte maşini, pe DN 85

Drumul European 85, în zona Buzăului, a fost miercuri după-amiază parcă loc blestemat pentru şoferi. Nu mai puţin de şapte şi-au stricat maşinile, în două accidente în lanţ. Iar patru oameni au fost uşor răniţi. Accidentele s-au întâmplat cam la o oră unul de celălalt, dar traficul a fost paralizat ore bune pentru fiecare în parte.

În primul accident au fost implicate nu mai puţin de patru maşini. Şoferul unui Wolkswagen a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un Logan care circula regulamentar. Loganul a început să se răstoarne şi a mai acroşat un alt autoturism, înainte să se oprească în câmp. Maşina şoferului vinovat s-a oprit, abia după ce a lovit un al treilea autoturism, un taxi.

Şoferii celor trei maşini lovite au ajuns la spital. Timp de aproape 2 ore, până la ridicarea maşinilor, traficul s-a desfăşurat alternativ pe câte un sens.

Nici nu au apucat bine poliţiştii să se liniştească şi au fost chemaţi la un alt accident, la câteva zeci de kilometri depărtare. De data aceasta, era vorba de "doar" trei maşini.

Se pare că şoferul vinovat circula cu viteză prea mare şi nu a mai putut frâna în timp util. A lovit din spate o maşină oprită într-o coloană care la rândul ei, a fost proiectată în spatele unei auto-utilitare.

Unul dintre pasagerii primeri maşini lovite a fost rănit la cap şi a fost transportat la spital, dar este în afară oricărui pericol. Şi în acest caz, drumul a fost deviat pentru aproape două ore.

Observator

×
x close