Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Doi morţi şi cinci răniţi în urma a două accidente în Vaslui şi Cluj.

Infotrafic. Doi morţi şi cinci răniţi în urma a două accidente în Vaslui şi Cluj.

1 minut de citit Publicat la 11:45 04 Dec 2010 Modificat la 11:45 04 Dec 2010
Infotrafic. Doi morţi şi cinci răniţi în urma a două accidente în Vaslui şi Cluj.
Foto: INTACT Images
Patru persoane, printre care doi copii, au fost implicate într-un accident de circulaţie pe Drumul European 581, în noaptea de vineri spre sâmbătă pe raza localităţii Tutova, judeţul Vaslui.

Într-un alt accident, două persoane şi-au pierdut viaţa, iar o alta a fost rănită, în urma unui accident rutier care a avut loc, vineri seară, la intrarea în municipiul Dej, judeţul Cluj, maşina în care se aflau intrând pe contrasens şi fiind lovită de alta care circula regulamentar.
   
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, autoturismul în care se aflau doi adulţi, soţ şi soţie, precum şi copiii acestora, s-a răsturnat, după ce conducătorul auto a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a izbit de un semafor electric de la trecerea la nivel cu calea ferată.

La faţa locului au fost trimise două maşini ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui care au preluat răniţii şi i-au transportat la spitalul din Bârlad.
   
Potrivit medicilor, adulţii au suferit răni uşoare, însă cei doi minori, un băiat în vârstă de 5 ani şi o fată în vârstă de 2 ani, au fost transferaţi de la Spitalul de Copii „Sfântul Nicolae“ din Bârlad la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi cu o ambulanţă SMURD, ei fiind politraumatizaţi în urma accidentului.

Referitor la accidentul produs în judeţul Cluj, şeful Poliţiei Rutiere Dej, comisar Florin Moldovan, citat de Mediafax, a declarat, sâmbătă, că acesta s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
   
"Accidentul s-a produs ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în apropierea unei staţii de benzină la intrarea în Dej.  Doi tineri, un băiat de 22 de ani, şoferul unui autoturism Renault, şi o fată de 20 de ani, circulau dinspre Dej spre Gherla. În dreptul unei benzinării, au intrat pe contrasens şi au fost izbiţi de o maşină BMW care circula regulamentar din sens opus", a spus Moldovan.

 

   
În urma impactului, cei doi tineri au murit pe loc, iar şoferul BMW-ului a fost rănit şi transportat la Spitalul Municipal Dej cu fractură de femur.
   
O echipă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a intervenit cu o maşină de descarcerare şi cu o maşină SMURD. Poliţia clujeană cercetează cauzele exacte care au dus la producerea accidentului.

×
x close