Principalele cauze care au dus la producerea accidentelor sunt traversarea neregulamentară, neadaptarea vitezei şi conducerea imprudentă.
Unul dintre accidente s-a întâmplat la Constanţa. O ambulanţă de aici a făcut praf o maşină al cărei şofer a încercat să întoarcă pe linia continuă. Impactul a fost violent, iar femeia de la volanul autoturismului a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ambulanţa se întorcea de la o intervenţie. Pe o stradă din centrul Constanţei, a izbit însă în plin un autoturism condus de o femeie care venea de la cumpărături.
"Doamna a ieşit din parcare şi în doi metri a vrut să întoarcă pe linia continuă. Am încercat să o evit, dar n-am putut în doi metri", spune Ion Armeanu, şoferul ambulanţei.
Şi martorii care au asistat la accident spun că ambulanţa mergea regulamentar, iar şoferul autoturismului Matiz a virat stânga brusc, astfel că impactul a fost inevitabil.
Femeia a fost scoasă din maşină de personalul ambulanţei, care i-a acordat şi primele îngrijiri.
"Din examinarea primară, a suferit un traumatism cranian şi este policontuzionată. Victima a fost investigată de personalul ambulanţei", a declarat dr.Marian Beciu, medic la Serviciul de Ambulanţă Constanţa.
"Conducătorul autoturismului Matiz a efectuat manevra de întoarcere peste marcajul continuu, fără să se asigure. În acel moment, a intrat în coliziune cu ambulanţa", a precizat Dan Olteanu, agent la Poliţia Rutieră Constanţa.
Niciunul dintre şoferii celor două maşini nu consumaseră alcool. Pentru manevra sa imprudentă, femeia va rămâne fără permis şi va plăti o amendă contravenţională.