Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, în jurul orei 7:00. Şoferul TIR-ului nu a adaptat viteza şi s-a răsturnat într-o curbă.
"La faţa locului se află o echipă de la Drumuri Naţionale cu o macara şi se lucrează la repunerea pe roţi a TIR-lui", anunţă sursa citată.
Din fericire, în urma accidentului nu au existat victime.
Traficul rutier va reveni la normal, cel mai probabil, în jurul orei 9:00.
Un alt accident rutier s-a produs, în jurul orei 6:00, pe Drumul Naţional 7. Un TIR care circula pe ruta Deva-Arad a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o autoutilitară, la kilometrul 464.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane.
Circulaţia rutieră a fost închisă în zonă şi se estimează că aceasta va reveni la normal în jurul orei 9:00.
Pe Autostrada Soarelui, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate pe sensul către litoral, din cauza numărului foarte mare de maşini.
În jurul orei 8:00, în zona oraşului constănţean Cernavodă se formase deja o coloană de maşini de peste doi kilometri.
Antena3.ro