Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Cinci morţi şi 15 răniţi, bilanţul accidentelor rutiere de joi

Infotrafic. Cinci morţi şi 15 răniţi, bilanţul accidentelor rutiere de joi

<1 minut de citit Publicat la 09:03 14 Ian 2011 Modificat la 09:03 14 Ian 2011
Infotrafic. Cinci morţi şi 15 răniţi, bilanţul accidentelor rutiere de joi
Foto: Intact Images
Tot mai multe accidente grave au loc pe şoselele din România. Cinci persoane au murit şi alte 15 au fost grav rănite, în urma accidentelor rutiere din ultimele 24 de ore, informează Centrul infotrafic din cadrul Politiei Române. În total, au avut loc 17 accidente grave.

Printre cauzele producerii accidentelor se numără viteza prea mare sau neadaptată la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară, şi neacordarea de prioritate.

Un accident deosebit de grav a avut loc pe drumul dintre Ploieşti şi Târgovişte. Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, după ce a depăşit neregulamentar. Omul a intrat într-o depăşire fără să stea prea mult pe gânduri şi s-a trezit în faţa unei dube. În urma impactului a ajuns la spital mai mult mort decât viu.

Impactul a fost atât de puternic încât ambele maşini au ajuns pe câmp. Imediat la faţa locului au sosit două echipaje de la descarcerare. După câteva minute au reuşit să-l elibereze pe şofer. Omul abia mai respira. În urma accidentului traficul a fost blocat aproape o oră şi pe ambele sensuri.

 

×
x close