Accidentul a avut loc la kilometrul 74 al autostrăzii Bucureşti-Piteşti. Cei doi şoferi mergeau pe sensul spre Capitală, când, la un moment dat, unul dintre ei a intrat în depăşire. Din cauza vitezei, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit în spate celalălt tir, cauzând rănirea a 10 persoane.
În urma accidentului, circulaţia a fost blocată aproape jumătate de oră, timp în care s-au format cozi de maşini pe aproape şase kilometri. Şoferul care a provocat accidentul va rămâne fără permis de conducere.
Un alt accident de circulaţie, care putea avea urmări foarte grave, a avut loc aseară în comuna argeşeană Mârghia. O cisternă încărcată cu 14 tone de motorină s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului după ce şoferul a pierdut controlul volanului. Cisterna s-a fisurat şi zeci de litri de combustibil s-au scurs în şanţ. Oamenii legii spun că nu a existat pericolul unei explozii.
Şoferul cisternei încărcate cu motorină spune că accidentul a avut loc din cauza unui alt autoturism, care intrase pe contrasens. Poliţiştii argeşeni sunt de părere, însă, că şoferul avea viteză prea mare şi a pierdut controlul cisternei. La faţa locului au sosit şi pompierii, pregătiţi să intervină în cazul în care motorina vărsată din cisternă ar fi luat foc. Cu toate acestea a fost exclusă varianta unei explozii.
Circulaţia pe drumul naţional 65 nu a fost blocată. La câteva ore de la producerea accidentului, o altă cisternă a preluat combustibilul din cea răsturnată, iar o macara a repus mastodontul pe roţi.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, duminică noapte au avut loc 40 de accidente soldate cu moartea a 14 persoane şi rănirea gravă a altor 37 în judeţele Botoşani, Dolj, Iaşi, Neamţ, Olt, Timiş, Teleorman, Covasna şi Buzău. Majoritatea accidentelor au fost produse din cauza conducătorilor auto care fie aveau viteză excesivă, fie nu erau atenţi la volan.
Antena 3