Un bărbat din Bacău a murit duminică noapte, după ce a fost lovit de o maşină. Înainte de impact, mai mulţi martori au văzut victima întinsă pe carosabil, dar nu au mai avut timp să avertizeze şoferul unei maşini, care se apropia cu viteză. Imediat după accident, şoferul a fugit de la faţa locului.
Accidentul a avut loc în apropiere de comuna băcăuană Valea Seacă. Martorii spun că bărbatul era deja căzut în mijlocul şoselei, atunci când autoturismul a dat peste el. Oamenii sustin că şoferul care a călcat victima avea o viteză foarte mare.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili condiţiile în care a decedat bărbatul, dar şi pentru a-l descoperi pe şoferul care a fugit de la locul accidentului.
Din nefericire, acest accident nu este unul izolat. Alţi patru oameni au murit şi 25 au fost grav răniţi, în urma celor 23 de accidente petrecute duminică pe drumurile din România, arată Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
Foto: Intact Images
Antena3.ro