A fost un sfârşit de săptămână aglomerat. Din păcate, deşi echipajele politiei rutiere au fost prezente pe şosele, mulţi oameni au cazut victime ale accidentelor, pe drumurile din România. De la Centrul Info Trafic al Poliţiei Române am aflat că de vineri şi până duminică, 18 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 59 au fost grav rănite. În total 77 de evenimente rutiere petrecute pe drumurile din ţară, în ultimele 72 de ore.
Din informatiile primite de la dispeceratele de monitorizare a traficului, la această ora, nu sunt semnalate drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă, insa mare atenţie, luni, dacă mergeţi pe DN7, pe tronsonul Râmnicu Vâlcea - Călimăneşti - Căciulata, deoarece se lucrează, iar circulaţia se va închide în reprize pe parcursul dimineţii.
Câteva segmente ale unor drumuri naţionale rămân afectate de alunecări de teren, iar traficul se desfăşoară restricţionat. Cele mai importante sunt: DN15, in judeţul Harghita; DN10, în judeţul Buzău si DN67, între localităţile Costeşti şi Negruleşti.
Încheierea perioadei concediilor a determinat creşterea valorilor de trafic in Bucuresti cu aproximativ 20% faţă de lunile iulie şi august. Din acest motiv precum şi din cauza lucrărilor în carosabil, majoritatea arterelor principale s-au aglomerat iar poliţistii anticipează că un "vârf" va fi atins luni, odată cu începerea anului şcolar.
Observator