Antena 3 CNN Economic Auto În staţiunea Mamaia, traficul este aglomerat şi pe timp de noapte

În staţiunea Mamaia, traficul este aglomerat şi pe timp de noapte

<1 minut de citit Publicat la 11:40 03 Aug 2008 Modificat la 11:40 03 Aug 2008
În staţiunea Mamaia, traficul este aglomerat şi pe timp de noapte
După calvarul pe care şoferii îl îndură pe drumul către mare, traficul din staţiunea Mamaia continuă să fie aglomerat şi pe timp de noapte. După o zi infernală la volan şi noaptea pe şosele e o provocare. Nu scapă nimeni de blocajele în trafic şi nici de goana după un loc de parcare. De cum se lasă seara în staţiunile de pe litoral începe distracţia. Cluburile sunt luate cu asalt de tinerii dornici de senzaţii tari. Numai că până să ajungă la cluburi, răbdarea şi nervii le sunt puşi la grea încercare.

Un drum care în mod obişnuit se parcurge cu maşina în cinci minute, într-o noapte de weekend poate dura şi 45 de minute. Odată scăpaţi din trafic, urmează a doua probă: Găsirea unui loc de parcare. Trebuie să fii foarte atent unde îţi laşi maşina. La întoarecere s-ar putea să o găseşti blocată de un alt autoturism.

Dacă în sfârşit ai găsit şi un loc de parcare atunci te poţi considera un om norocos. Chiar dacă în final mai trebuie să stai şi câteva minute la coadă, ca să intri în club, tinerii spun că senzaţiile pe care le trăiesc în cluburi merită orice efort.

Antena 3

×
x close