Motocicleta costă 160.000 de euro!
Honda RC213V-S dispune practic de aceleaşi dotări ca şi modelul de competiţie, care are însă câteva setări suplimentare pentru cursele de la clasa MotoGP, se arată într-un comunicat al Honda.
Motocicleta are o cutie de viteze cu 6 trepte şi un motor în 4 cilindri de 1.000 cmc, instalat pe un şasiu de aluminiu care alături de rezervorul de benzină nu cântăreşte peste 170 kg. RC213V-S va fi disponibilă pe pieţele din Australia, Europa, SUA, Japonia, iar Honda anticipează comenzi pentru 200 de unităţi.