Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, vineri, la Cotroceni, pe vicepreşedintele Companiei Ford, John Fleming, spunându-i acestuia, la începutul întâlnirii că, din câte înţelege, proiectul de la Craiova al constructorului de maşini va continua.
"Din câte înţeleg, proiectul de la Craiova va continua şi noi sprijinim proiectul. Am ridicat subiectele legate de Ford şi de Renault la cel mai recent Consiliu European, avertizând că noi vom sprijini ambele proiecte", a spus Băsescu.
Industria auto se confruntă cu mari probleme din cauza crizei financiare. Ford, dar şi Renault, au cerut statului român un ajutor de 400 de milioane şi, respectiv, 100 de milioane de euro, sub forma unor garanţii de stat pentru creditele acordate de Banca Europeană de Investiţii. Cele două companii constructoare de maşini au nevoie de acest sprijin din cauza scăderii drastice a vânzărilor.
Antena3.ro