O fetiţă de şapte ani a murit pentru că mama ei s-a speriat de
o albină care intrase în maşină, pe geam. Femeia a intrat cu
maşina pe contrasens şi s-a izbit violent de o camionetă. Fetiţa
a fost zdrobită de bagajele care au căzut peste ea, în urma
impactului. Fetiţa se întorcea împreună cu mama şi
mătuşa ei din Italia. Aveau maşina plină cu bagaje şi cadouri
pentru rude.
La câţiva kilometri de la intrarea în ţară,
femeia a văzut o albină în maşină şi a încercat să se ferească de ea. Maşina a intrat într-o
camionetă, pe contrasens. Fetiţa a murit, zdrobită de pachetele
care au căzut peste ea. Femeia a suferit şi ea răni grave, iar
medicii se luptă să o ţină în viaţă.
Observator