Antena 3 CNN Economic Auto Germania doreşte să extindă programul "Rabla". O nouă gură de oxigen pentru Dacia?

Germania doreşte să extindă programul "Rabla". O nouă gură de oxigen pentru Dacia?

1 minut de citit Publicat la 17:22 25 Mar 2009 Modificat la 17:22 25 Mar 2009
Germania doreşte să extindă programul "Rabla". O nouă gură de oxigen pentru Dacia?
O posibilă veste bună pentru producătorul autohton de maşini, Dacia. În Germania, Coaliţia Guvernamentală ar putea să extindă programul ?rabla? după ce a convenit, în principiu, extinderea stimulentelor acordate populaţiei pentru achiziţia de maşini noi, potrivit unei surse aproapiată situaţiei, citată de Reuters.

Dacia a primit o adevărată gură de oxigen în urma acestui program din Germania, primind numeroase comenzi de vehicule. Producătorul autohton de maşini a trebuit chiar să aducă muncitorii la lucru şi în weekend-uri pentru a satisface cererea de maşini din Germania.

Aceasta a crescut tocmai în urma deciziei guvernului de a plăti o primă de casare în valoare de 2.500 de euro pentru vehiculele mai vechi de nouă ani, predate de cumpărători la achiziţia unor maşini mai puţin poluante.

Peste câteva săptămâni vor fi epuizate fondurile de 1,5 miliarde de euro, destinate primei de casare. Acestea fac parte dintr-un program de măsuri de stimulare a economiei germane în perioada crizei financiare.

Cancelarul Angela Merkel şi vice-cancelarul Frank-Walter Steinmeier s-au pus de acord în vederea extinderii stimulentelor, a precizat sursa citată.

"Nu a fost luată o decizie în privinţa detaliilor, însă există un acord potrivit căruia prima de casare nu va fi plătită după 2009", a spus sursa.

În luna aprilie vor fi stabilite detaliile în acest sens. Germania este cea mai mare economie din zona euro, iar industria auto asigură în această ţară, direct sau indirect, o cincime din locurile de muncă.

Antena3.ro

×
x close