Circulaţia este îngreunată pe majoritatea drumurilor naţionale din judeţul Constanţa, din cauza copacilor căzuţi după furtună. Probleme sunt şi pe drumurile din Brăila şi Harghita. În Harghita însă, zăpada este cea care provoacă dificultăţi în trafic. În judeţul Brăila, din cauza copacilor doborâţi de vântul puternic pe partea carosabilă, sunt blocate DE87 Centura Brăilei, între Şoseaua Baldovineşti şi Şoseaua Focşani, şi DN2B la Silistraru. În acelaşi judeţ, pe
DE584 se circulă îngreunat la ieşirea din Bărăganu spre Iazu unde balustrada de pe un pod a fost împinsă de vânt pe partea carosabilă.
În judeţul Constanţa, din pricina copacilor doborâţi pe carosabil, se circulă îngreunat, pe un fir, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. În Harghita a început să ningă în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02.00.
Pe şosele s-a depus zăpada, care s-a menţinut în special în zonele înalte ale judeţului, unde stratul de zăpadă atinge trei centrimetri pe drumurile naţionale.
Pe
DN 13 B, Gheorgheni - Bucin - Praid, stratul de zăpadă de pe carosabil atinge trei centimetri la Vârful Bucin, unde s-a intervenit cu material antiderapant. La Bucin, stratul de zăpadă aşternut în afara şoselei măsoară opt centimetri.
Se circulă îngreunat din cauza zăpezii şi pe
DN 12 Miercurea Ciuc - Gheorgheni, în zona localităţii Izvoru Mureşului, pe
DN 15, între Topliţa şi Borsec, precum şi pe
DN 12 C, în staţiunea Lacu Roşu.
22 de utilaje de deszăpezire acţionează, începând de la ora 02.00, pentru îndepărtarea zăpezii de pe drumurile naţionale care străbat judeţul Harghita, iar până în prezent nu au fost înregistrate blocaje în trafic.
A început OFICIAL iarna. E cod portocaliu de furtună şi toate porturile de la Marea Neagră sunt închise. Vântul suflă cu 80 km/h