Antena 3 CNN Economic Auto Francezii fac bişniţă cu Dacia Duster

Francezii fac bişniţă cu Dacia Duster

<1 minut de citit Publicat la 14:16 14 Sep 2010 Modificat la 14:16 14 Sep 2010
Francezii fac bişniţă cu Dacia Duster

Unii dintre cei care au testat Dacia Duster apreciau că maşina va fi vândută într-un număr record de unităţi. Şi aşa a fost, scrie caradisiac.com, care precizează că lista de aşteptare pentru SUV-ul românesc este foarte mare în Franţa, de până la nouă luni. De la asta şi până la bişniţă nu a mai fost decât un pas, iar Duster nu face excepţie de la regulă.

Astfel, jurnaliştii de la publicaţia menţionată au descoperit că mai multe modele Dacia Duster se vând la mâna a doua mai scump decât cele noi, cu 1.800 până la 2.800 de euro. Unele dintre ele au şi 10.000 de kilometri la bord, însă nerăbdarea celor de pe listele de aşteptare este mare... prin urmare profită samsarii de maşini.

?Nu este necesar să cumperi un Ferrari Enzo şi să-l vinzi în profit. Un simplu Duster este suficient! O fi aceasta răzbunarea proletariatului??, se întreabă cei de la caradisiac.com.

Antena3.ro

 

×
Etichete: Dacia Duster
x close