Antena 3 CNN Economic Auto Ford primeste ajutor de la stat în valoare de 143 milioane de euro

Ford primeste ajutor de la stat în valoare de 143 milioane de euro

1 minut de citit Publicat la 20:09 02 Feb 2009 Modificat la 20:09 02 Feb 2009
Ford primeste ajutor de la stat în valoare de 143 milioane de euro
Senatul a adoptat cu 99 de voturi pentru, două împotrivă şi două abţineri Ordonanţa de Urgenţă 109/2008 privind acordarea unui sprijin de la stat către Ford Motor Company, de peste 143 de milioane de euro, destinate unor programe de dezvoltare a uzinei de la Craiova.
Până în anul 2012, va fi acordat, conform Ordonanţei, un sprijin de 94,5 de milioane euro pentru proiectul de investiţii destinat producerii de automobile şi 48,55 de milioane de euro pentru un proiect de de investiţii destinat producerii de motoare.
Ordonanţa guvernului Tăriceanu, emisă în septembrie 2008, exprimă condiţiile cu privire la acordarea unui ajutor de stat către Ford Motor Company, în valoare de 143 milioane euro.
Ford Motor Company a achiziţionat 72,40% din actiunile deţinute de AVAS la Automobile Craiova. Prin contractul de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni deţinute de statul român la Automobile Craiova, către Ford, compania americană se angajează la investiţii totale de 675 de milioane de euro pentru retehnologizarea fabricii doljene, prin două proiecte, de 430 milioane de euro, pentru construcţia de automobile, respectiv de 165 milioane de euro, pentru construcţia de motoare, potrivit Ministerului Finanţelor.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a solicitat reprezentantului Ministerului Finanţelor Publice să prezinte Comisiei de buget-finanţe din Camera superioară o situaţie la zi cu privire la cererile companiilor privind ajutoarele de stat.
"În ultima perioadă, un număr mare de companii importante din România, din cauza situaţiei globale financiare, au solicitat reînnoirea schemei de ajutor de stat. Solicitarea noastră către Ministerul Finanţelor este să ne prezentaţi o situaţie la zi cu privire la aceste solicitări. Sunt firme importante şi poate ar trebui să avem o imagine mai globală asupra impactului bugetar al schemelor de ajutor. Evident, Ford este o companie importantă, dar mai sunt foarte multe alte companii şi cred că această anvelopă de scheme de ajutor ar trebui să o cunoaştem mai în detaliu. Comisia de buget finanţe să aibă acest lucru în atenţie", a spus Geoană, citat de Agerpres.
Antena3.ro

×
x close